Sinaia: Cota 2000 - Cota 1400

Am plecat de acasa cu un mare chef de putina miscare pe munte si cu speranta ca macar acolo ne vom bucura de ceva iarna. Nu ne-am mai aventurat niciodata iarna pe munte pentru ca nu avem echipament adecvat, dar tinand cont de tentativa de iarna de care avem parte in acest an, ne-am zis ca nu riscam nimic.  Asa a si fost, bocancii nostri au facut fata cu brio si zapezii si namolului, pentru ca asta am intalnit pe scurta distanta dintre cota 2000 si cota 1400.
Traseul este foarte usor si se face intr-o ora ( pentru ca eu eram putin accidenta, noua ne-a luat o ora si jumate). In prima parte este poteca de munte - de la cabana Miorita pana la Sindrila (o veche statie de telescaun abandonata), dupa care se intra pe un drum forestier. Combinatia de zapada cu namol este destul de inselatoare si trebuie tratata cu atentie, pentru ca aluneci cand nici nu te astepti. Nu este periculos - in afara de o baie de namol nu prea ai ce sa patesti, dar la 0 grade e mai bine sa ramai uscat. Exista doua variante de drum, cel de iarna  si cel de vara. Cel de vara este inchis iarna, dar cum noi avem o primavara vesnica am concluzionat ca nu avem de ce sa tinem cont de aceasta restrictie (era evident ca nu riscam sa ne surprinda vreo avalansa).
Plafonul superb de nori, pe care l-am admirat de la Cota 2000 si care dadea un farmec aparte peisajului (foto), nu ni s-a mai parut la fel de spectaculos cand am fost nevoiti sa trecem prin el la coborare. Din fericire traseul este evident si nu ai cum sa te ratacesti, chiar daca, pe alocuri - mai ales la intersectii de drumuri, nu gasesti marcajul. Cand incepi sa auzi si muzica de la cota 1400 e clar ca esti pe drumul cel bun spre civilizatie...
Pretul telecabinei de la 1400 la 2000 este de 20 lei doar dus sau 30 de lei dus-intors. La Cota 2000 recomand Cabana Miorita pentru o pauza de ceva cald - o atmosfera mult mai primitoare decat cea de la statia de telecabina.

Valea Cernei: Cracul Teiului - Sat Dobraia

Sat Dobraia - dragoste la prima vedere!

Am plecat la drum putin constransi de timp, era ultima zi in zona, ziua in care trebuia sa plecam spre casa si nici nu aveam prea multe detalii legate de ce ne astepta. Nu stiam exact cat facem pana la prima asezare, nu stiam nici care ar fi semnele ca ne apropiem, ce sa mai... am plecat destul de nedocumentati. Ne povestise dl Dumbrava cate ceva... stiam ce marcaj sa urmam, stiam ca trebuie sa ajungem la o biserica si cam atat...
Trebuie mentionat ca in zona pensiunii Dumbrava nu aveam semnal la telefon si nici internet. Doar intr-un loc anume in restaurant (probabil aveau ei o antena) reuseai sa prinzi o liniuta de semnal sa poti dau un telefon scurt. Si pentru ca ne-am hotarat pe loc sa ajungem si in faimoasele sate izolate de pe Valea Cernei, am riscat si am plecat cam nepregatiti.

Pana la urma s-a dovedit a fi cea mai frumoasa drumetie de pe Valea Cernei, si din care am invatat si cel mai important lucru: nu te intoarce niciodata din drum!!!

Traseul porneste din fata Pensiunii Dumbrava(parcarea cu troita), se trece podul peste Cerna si se intra pe marcajul punct galben/ rosu, pana in Dobraia cele doua marcaje avand traseu comun. Se urca prin padure aproximativ 1h30min, iar la primul semn ca scapam de ea, adica o poienita pe o creasta, ne-am bucurat tare, dar am fost total dezamagiti cand am realizat ca in fata noastra ne astepta tot padure.  A fost si primul impuls de a ne intoarce din drum pentru ca nu stiam exat cat mai dureaza, nu stiam daca sunt ursi in zona (persoanele pe care le-am intrebat ne-au dat raspunsuri evazive... ca nu sunt, dar parca totusi ar fi...) si mai trebuia sa tinem cont si de plecarea spre Bucuresti. La vipere nici nu ma mai gandeam...

Ne-am incurajat totusi unul pe altul si ne-am luat inima in dinti sa ne aventuram mai departe cu gandul ca nu ar trebui sa mai avem foarte mult. Si am inceput iar drumetia prin padure, de data asta mai lejer, pentru ca nu se mai urca prea mult.

Dupa inca 15 min am intalnit o poarta de lemn, inchisa - de fapt legata cu o sarma - si iar am stat pe ganduri ce sa facem, pentru ca nu ne spusese nimeni de asa ceva... Dar pentru ca am vazut marcajul mai departe am deschis-o si ne-am continuat drumul, avand grija sa o legam la loc. Am citit mai apoi ca aceste porti ar reprezenta intrarea/ iesirea din catune.

Au inceput apoi primele semne de civilizatie, adica animale la pascut, terenuri cultivate si ne-am dat seama ca suntem pe drumul cel bun. Tot nu stiam cat mai facem pana la biserica din Dobraia pe care o stabilisem ca destinatie finala, dar eram optimisti. Atunci cand am vazut prima casa eram in extaz, din pacate tot atunci ne-am intalnit si cu primul caine, si nu parea deloc bland... Din fericire eram protejati de gardul gospodariei, sperand, in timp ce treceam pe langa, ca nu cumva sa aiba vreo portita de scapare...

Dupa inca vreo 15 min am ajuns la o fantana, unde am si facut un mic popas si am servit o gustare culeasa de pe drum, timp in care ne intrebam daca sa mai continuam sau nu... In fata se anunta tot padure, nu se mai vedea nicio asezare omeneasca si ne era teama ca ne lungim prea mult. Eram hotarati sa ne intoarcem cand, din fericire, a aparut un locanic, foarte amabil si prietenos, tragand dupa el un cal (anterior intalnisem un drumet tragand dupa el un topor, pe care ne-a fost frica sa-l intrebam ceva) care ne-a spus ca mai avem 20 minute si ajungem la mult asteptata biserica. Si ca ne asteapta un peisaj de vis pe care sa nu-l ratam daca tot am ajuns pana acolo.  Tot el ne-e spus ca tocmai trecusem prin catunul Cracul Teiului si ca exista si un drum de masina - forestier pana acolo, facut de ei, care vine tocmai din Herculane. Chiar am vazut intr-o curte o masina si ne tot intrebam cum a ajuns pana acolo. Ne-a povestit ca au avut nevoie de un astfel de drum pentru aprovizionare, macar pe timpul verii, pentru ca iarna sunt total izolati.

Si am continuat, fericiti ca am fost atat de norocosi sa-l intalnim. Dupa 20 de minute am ajuns acolo unde ne propusesem, iar ceea ce vedeam depasa orice asteptare. Este o alta lume, iar cuvantul care imi vine in minte de cate ori ma gandesc la acele locuri este "pace". Asta simti, indiferent de ce si cate te apasa. Nu ai cum sa nu simti cum simplitatea, linistea si pacea dintr-o astfel de zona isi fac loc in sufletul tau si, pentru cateva momente, uiti de toate grijile si apasarile tale sufletesti.

In primul plan se vad gospodariile imprastiate pe un platou imens, cu livezi, terenuri acoperite de culturi, capite de fan - totul intr-o armonie perfecta, in plan indepartat se vad crestele Muntilor Mehedinti si Cernei, iar in mijlocul acestui tablou perfect si-a facut loc mica bisericuta din Dobroaia, punctul de legatura pentru toti cei din imprejurimi. Fiind inceput de toamna, verdele incepea sa prinda nuante de aramiu, iar calitatea fotografiilor de mai jos nu este din cea mai buna, asa ca nu exprima nici jumatate din ceea ce vezi la fata locului...
Pentru noi a fost pur si simplu perfect!

Pe scurt despre traseu: de la Dumbrava pana la bisericuta am facut cam 2h30min, cu tot cu pauze, poze, dezbateri de intoarcere... in mod normal se poate face doar in 2h. La intoarcere  am facut undeva la 1h30min, mers sustinut, fara niciun fel de oprire.
Urcusul prin padure a fost destul de solicitant, nu am intalnit ursi sau vipere, doar cateva veverite. Atentie la cainii din gospodarii, cu toate ca am inteles ca nu sunt chiar periculosi, doar isi apara teritoriul.
Am incercat sa postez mai jos poze cu detalii despre traseu, in asa fel incat doritorii sa-si poata face o idee si sa poata stabili puncte de reper.
Nu deranjati nimic si pe nimeni in jurul vostru si, cel mai important, nu va intoarceti din drum!