grecia

Am petrecut Pastele 2009 in Grecia la Paralia Katerini ( unde altundeva, ca doar suntem romani :)) . Tinand cont de perioada, n-am plecat la mare la soare ci ne-am hotarat doar sa ne relaxam, sa profitam de zilele libere care sunt destul de pretioase si sa incercam sa vizitam cat mai multe locatii. Am fost cu masina proprie, fapt care s-a dovedit a fi foarte inspirat. Nu mi-a placut niciodata sa depind de altii si viceversa.

Ne-am hotarat brusc asa ca nu prea am dat atentie la detalii, am zis ca daca avem niste conditii decente de dormit, restul nu mai conteaza. Asa ca, prima dezamagire, am platit pentru 3 stele cu vedere spre mare si mic dejun si am nimerit la 2 stele cu vedere din lateral spre mare, asa ca am ramas cu o sensibilitate la gat de la statul cu el sucit :) iar micul dejun nici nu l-am vazut la culoare, nici macar de curiozitate nu i-am dat vreo atentie.

A doua dezamagire, masa de Paste. Nu ne-am prea dorit-o, dar ne-am lasat convinsi pana la urma, mergand pe ideea ca nu stim ce o sa gasim acolo si ramanem nemancati tocmai in ziua de Paste si cine stie, poate asa o sa ne mearga tot restul anului :). Asa… Masa de Paste a fost un fiasco, ne-am simtit chiar umiliti stand la coada pentru o bucata de miel si o portie de tzatiki. Dar … pentru ca am plecat intr-o minivacata de relaxare, ne-am amuzat copios pe seama aspectelor negative si am profitat din plin de tot ce am avut posibilitatea sa vedem si sa simtim din Grecia.

Mi-a placut foarte mult cum am fost tratati intr-un restaurant local, unde dupa ce am gresit in plus bacsisul pt un ospatar, in urmatoarele zile am fost tratati regeste. Intodeauna se gasea o masa pentru noi, mancarea noastra venea intotdeauna cel mai repede, portiile mult mai mari, desertul din partea casei, si pe langa toate astea am avut parte, intr-o amestecatura de romano-englezo-greceasca si de istorioare si sfaturi de locatii de vizitat. Ce sa mai, mi-a mers la suflet acel ospatar, pe care imi doresc sa-l mai revad, sper sa-l mai si recunosc. In concluzie, servirea si mancarea ireprosabile.

Prima locatie vizitata, Katerini, care nu se pune :), asa ca sar repede la Salonic. Frumos, frumos, frumos, totul era construit cu gust, o multime de cafenele pe marginea strazilor care, poate si datorita faptului ca era in preajma sarbatorilor Pascale si majoritatea aveau liber, erau intesate de lume. Nu era absolut nimic strident, sa ma zgarie pe albastrelul meu, totul era aproape de perfectiune, curat, ingrijit, cu gust, transportul in comun bine pus la punct, posibilatile de recreere multiple.

In ziua de Paste, iarasi am fost inspirati, am ales sa plecam spre locatia unde se servea masa, tot cu masina proprie, in ideea ca daca ne plictisim macar sa putem pleca unde si cand vrem noi. Si bine am facut. Dupa ce am stat la o coada pentru mancare, mai mare decat era inainte de `89 la lapte si carne, si dupa ce am vizionat putin si din programul artistic popular oferit de un grup local, am fugit ….

Unde ? Spre Olimp. Ne-am oprit la o Manastire al carei nume nu l-am retinut, dar nici nu are prea mare importanta. Mai important este ca , desi nu sunt o persoana evlavioasa si consider ca credinta se simt nu se afisaza, chiar m-am simtit un pic atinsa de importanta momentului si m-am lasat cuprinsa de aceea liniste sufleteasca, stare in care simti ca totul e bine si frumos si ca nimic rau nu s-ar mai putea intampla :) .

Si ne-am continuat drumul spre lacasul zeilor, in speranta ca, poate, o sa si vedem vreunul si poate o sa ne povesteasca cum era pe vremea lor si, de ce nu, sa gustam si noi din nectarul si ambrozia cu care se desfatau ei. Nu, nu am vazut, poate pentru ca nu am ajuns pana in varf :), dar am avut parte de o priveliste frumoasa, salbatica dar cam sterpa, ca de, nu toti muntii sunt asa impaduriti ca ai nostrii. Singurul inconvenient a fost ceata, care se pare ca e vesnica in zona aceea, care ne-a impiedicat sa admiram Marea Egee de pe cel mai inalt munte din Grecia. Foarte dragut oraselul Litochoro, aflat la poalele Olimpului si care mai este numit si “orasul de piatra”.

Si cum nu puteam sa ratam unul dintre cele mai importante puncte turistice ale Greciei, in ultima zi am dat o fuga si pana la Meteora. Impresionant, ce sa zic, si cu toate ca acest fenomen geologic este un mister al naturii si nu se stie nici pana azi, concret, cum s-a format, manastrile din varfurile stancilor sunt construite de om si nu sunt cu nimic mai prejos decat ce a creat natura. Am vizitat una dintre ele, Sf. Treime, la care am avut de urcat prin stanca mai multe trepte decat mi-as fi dorit eu :), dar a meritat. Foarte frumoasa privelistea vazuta de sus, multa liniste si foarte multa incarcatura spirituala. Din pacate nu am avut timp sa le vizitam pe toate (avem mereu o problema cu trezitul prea de dimineata), asa ca ne-am multumit cu atat in speranta ca data viitoare o sa recuperam. Am vazut si o tentativa de traseu care cobora de la Sf. Treime spre Kalambaka, oras de la poalele Meteorei, traseu facut de calugari presupun, si ne-am propus sa ne aventuram si noi un pic, dar tot data viitoare :). La plecare, din dorinta de a vedea cat mai multe si de a ne aventura in locuri cat mai putin practicate de turistul obisnuit, am ales un traseu care ducea tot spre Muntele Olimp, dar din partea opusa celei in care fusesem cu o zi inainte. N-am putut sa-l traversam, asa cum am sperat noi, pentru ca in varf era o baza militara sau una de Cruce Rosie, nu ne-am prins exact, si nu aveam voie sa trecem mai departe. Dar, oricum, privelistea a fost frumoasa, fara nici un copac care sa obstructioneze imaginea :) dar cu vesnica ceata care s-a incapatanat sa ne demonstreze ca ea poate sa traverseze muntele…. . Asa ca am facut cale intoarsa, si am luat-o pe drumul spre Katerini cu noaptea pe urmele noastre … .